Stiri economice 05.11.2009

Basescu: Legea salarizarii unitare si legea reorganizarii institutiilor publice vor fi promulgate astazi

Legea-cadru privind salarizarea unitara si Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice vor fi promulgate in cursul zilei de astazi, potrivit unei declaratii facute, miercuri, de presedintele Romaniei.

“De asemenea, in cursul zilei de maine (Nota Avocatnet.ro: 5 noiembrie,  noiembrie 2009) voi promulga legile pe care Curtea Constitutionala le-a validat ca fiind constitutionale. Este vorba de Legea salarizarii si Legea cu privire la reducerea agentiilor din structura Guvernului. Insa intentia este sa le promulg. In noapte aceasta sunt in analiza la departamentul de specialitate si intentia mea este sa le promulg, chiar si in conditiile in care se va constata ca sunt necesare unele imbunatatiri. In continuare, important este ca angajamentele cu Fondul Monetar International sa fie respectate, urmand ca eventualele observatii sa le negociez cu partidele politice, spre a fi indreptate prin eventuale rectificari, daca va fi cazul”, a precizat presedintele Basescu.

Totodata, Guvernul saluta decizia CCR de a declara constitutionale Legea salarizarii unitare si Legea restructurarii agentiilor guvernamentale si apreciaza ca prin aceasta cresc sansele Romaniei de a putea primi resursele financiare externe, dupa cum reiese din declaratiile primului-ministru in exercitiu, Emil Boc, facute la finalul sedintei de Guvern de miercuri.

„Prin aceasta decizie, sunt indeplinite inca doua dintre angajamentele asumate de Romania fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International, angajamente importante la care Guvernul a lucrat toata vara, iar acum culege roadele muncii depuse”, a declarat acesta.

Seful Executivului in exercitiu a subliniat si faptul ca acordarea acestor resurse financiare este conditionata in continuare de adoptarea de catre Parlament a proiectelor Legii pensiilor, Legii responsabilitatii ministeriale si Legii bugetului de stat.

De asemenea, in legatura cu proiectul Legii bugetului de stat, Guvernul a declansat o procedura accelerata.

„Guvernul – impreuna cu reprezentantii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar International si ai partidelor politice – urmeaza sa decida in perioada urmatoare cea mai buna forma politica si constitutionala de promovare a Legii bugetului de stat” pentru anul 2010, a adaugat primul-ministru in exercitiu Emil Boc.

Curtea Constitutionala a decis, miercuri, cu majoritatea de voturi ca Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice sunt constitutionale.

Executivul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, in data de 15 septembrie, pentru adoptarea acestor legi, precum si a Legii Educatiei. Insa, asupra celei din urma, Curtea Constitutionala a dispus repunerea pe rol a dosarului pentru data de 18 noiembrie 2009, avand in vedere ca, in urma deliberarilor, nu s-a obtinut majoritatea de voturi.

Functionarii publici vor beneficia de cursuri gratuite de utilizare a calculatorului

Functionarii publici vor beneficia de cursuri de utilizare a calculatorului recunoscute international, in cadrul unui proiect demarat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP), obtinut cu finantare europeana in cadrul Programului Operational pentru Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

Scopul initiativei ANFP consta in dezvoltarea abilitatilor de operare PC, recunoscute la nivel international prin Permisul European de Conducere a Computerului – ECDL.

Proiectul va fi derulat la nivel national si se adreseaza unui grup tinta format din 12000 functionari publici din cadrul administratiei publice centrale si locale, barbati si femei, din toate categoriile de varsta.

Acestia vor fi selectati, urmand a fi repartizat din punct de vedere geografic si institutional, pe intreg spatiul administrativ teritorial al Romaniei, in felul urmator:
– alocare geografica: cele 7 regiuni de dezvoltare geografica, in cele 42 de judete (aproximativ 300 de functionari publici/judet), inclusiv regiunea Bucuresti – Ilfov
-alocare institutionala: (ministere/ agentii/ autoritati publice centrale; prefecturi; consilii judetene; consilii locale)

Proiectul „Standarde Europene in Utilizarea Tehnologiei Informatiei in Administratia publica – Program National de Certificare a Functionarilor publici”, va demara pe parcursul a 2 ani si jumatate, valoarea sa totala fiind de peste 13 milioane de lei. Din aceasta suma, aproximativ 11,5 milioane de lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila FSE, peste 2 milioane de lei reprezinta cofinantare eligibila, iar aproximativ 2,5 milioane de lei constituie TVA.

De asemenea, incepand cu luna ianuarie a anului urmator, pe portalul ANFP, va putea fi consultata lista finala cu toti functionarii publici ce vor beneficia de instruire gratuita in perioada 2010 – 2011, atat din administratia publica centrala cat si locala.

Amenda maxima pentru numar record de angajati la negru

O firma de publicitate din Cluj a fost sanctionata cu 100.000 de lei pentru angajarea unui numar record de persoane fara forme legale de munca, si anume, 619 oameni, potrivit unui comunicat de presa al Inspectoratului Teritorial de Munca Cluj, remis catre Avocatnet.ro.

“In urma unui control desfasurat la SC Grup 7 SRL, societate ce are ca obiect de activitate publicitate, inspectorii de munca au depistat un numar de 619 persoane, din care 545 femei, ce au desfasurat activitate de promoteri in hipermarketurile din tara, fara a avea intocmite contracte individuale de munca in forma scrisa, fapt pentru care ITM Cluj a aplicat o sanctiune contraventionala acestei societati in valoare de 100.000 lei (1 miliard lei vechi)”, relateaza ITM Cluj.

Conform aceleiasi surse, cele 619 persoane care munceau la negru reprezinta cel mai mare numar de persoane, depistate de inspectorii de munca ai ITM Cluj, fara forme legale de activitate, la o singura societate.

In acest caz, ITM Cluj a aplicat amenda maxima de 100.000 de lei. Conform dispozitiilor art. 276, lit e, din Codul Muncii, „primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca, se pedepseste cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei”.

Din informatiile ITM Cluj reiese ca firma respectiva a angajat pe cele peste 610 de persoane in baza unor conventii civile de prestari servicii, prevalandu-se astfel de prevederile Codului Civil, desi, art 16, alin 1 din Legea nr. 53/2003, prevede ca “contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca.”

“Contractele (conventiile) civile nu confera calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecintele ce decurg de aici: el nu beneficiaza de salariu, ci de pret (remuneratie), activitatea desfasurata nu constituie vechime in munca si nici stagiu de cotizare, subordonarea sa este minima, iar raspunderea fata de beneficiarul lucrarii este civila(si nu disciplinara)”, arata institutia.

In opinia ITM Cluj, toate aceste activitati de natura comerciala, de promovare de produse, de distributii de presa pot fi desfasurate de persoane neautorizate doar in baza unui contract individual de munca, ele neavand un caracter ocazional si nefiind de natura civila.

„Precizam ca activitatile de natura comerciala, care pot fi desfasurate de persoane fizice neautorizate, sunt cele privitoare la domeniul restrans al bunurilor proprii si nu la desfasurarea comertului ca activitate profesionala. In acest sens, dispozitiile Codului Comercial definesc cele doua categorii despre care facem vorbire „, specfica ITM.

Pentru aceste motive, inspectorii de munca sunt preocupati ca in actiunile de control pe care le intreprind, sa-i sanctioneze pe acei angajatori care incearca sa disimuleze existenta unui raport de munca punand intre copertile unui contract de colaborare un obiect de activitate pur comercial, precum publicitate, promovari de produse, distributie de presa, incalcand dispozitiile legale cu privire la drepturile angajatilor si la obligatiile datorate bugetului de stat, in urma stabilirii raporturilor de munca de acest fel.

„Dorim sa atragem atentia ca aceasta practica consecventa a ITM Cluj, cu privire la calificarea contractelor de colaborare/prestari servicii, se va aplica tuturor angajatorilor, care isi desfasoara activitatea in raza de competenta a ITM Cluj, inclusiv celor care au sediul stabilit in alte judete sau municipiul Bucuresti si care incearca de cele mai multe ori sa se sustraga controlului”, precizeaza  sursa.

„In acest context precizam ca practica instantelor de judecata este favorabila punctului de vedere exprimat de ITM Cluj, relativ la admisibilitatea conventiilor civile, solutii pozitive inregistrandu-se atat la nivel local (instanta din Cluj), cat si la nivel central (Judecatoria Municipiului Bucuresti)”, adauga institutia.

Conform datelor ITM, numai in ultimele 6 luni ale anului 2009, 744 de noi locuri de munca nu au fost create, societatile comerciale amendate, aducand o contributie negativa pietei fortei de munca, in cel mai sever an al recesiunii economice pe care il parcurge Romania.

Potrivit ITM Cluj, si o alta fima de publicitate, One 2 One, a primit la munca un numar de 126 persoane fara a avea forme legale de angajare. De asemenea, in luna iulie a acestui an, au fost depistate 125 persoane ce munceau ilegal la SC Gogan A&S SRL, firma subcontractoare Bechtel.

Aplicatie electronica pentru inregistrarea contractelor de munca

„La ghiseele ITM Cluj (Serviciul Evidenta Muncii) a fost implementata o noua aplicatie informatica, de inregistrare a contractelor individuale de munca, prin acordarea in mod automat a numerelor de inregistrare”, arata aceeasi sursa.

Pana la aceasta data contractele individuale de munca erau inregistrate manual, in registre speciale, existand astfel posibilitatea unor suspiciuni din partea agentilor economici, referitoare la inregistrarea contractelor cu date anterioare termenelor in care acestea ar fi trebuit depuse.

Conform art. 8 din Legea nr. 130/1999, “termenul de inregistrare al contractelor individuale de munca este de 20 de zile de la data incheierii lor in forma scrisa”.

„Datorita volumului mare de activitate, in medie un numar de 8.000-10.000 contracte inregistrate lunar, inevitabil apareau si inadecvente in baza de date a inspectoratului (numere de contracte dublate sau sarite). Aceste neajunsuri au fost inlaturate in urma implementarii aplicatiei amintite, avand in vedere ca inregistrarea automata a numarului de contract implica automat si aparitia datei inregistrarii acestuia”, se arata in informatiile furnizate de ITM.

Inregistrarea automata a numarului de contract se face in momentul prezentarii la ghiseu a angajatorului, iar completarea contractului in baza de date si eventual vizualizarea numerelor inregistrate in acea zi se face dupa terminarea programului de lucru cu publicul, astfel incat timpul afectat acestor inregistrari este mult diminuat fata de vechea procedura, cand angajatorul trebuia sa stea la ghiseu pana se faceau toate inscrierile in mod manual.

Completarea contractului dupa generarea automata a numarului cuprinde, in baza de date, toate informatiile privitoare la modificarea, executarea, suspendarea, durata contractului, salarizarea si cetatenia angajatului, avand astfel o vizualizare completa a informatiilor referitoare la orice contract individual de munca a salariatilor de pe raza judetului Cluj.

„Utilizarea unui astfel de program elimina timpii morti din activitatea functionarilor publici, ducand la fluidizarea si eficientizarea acesteia”, mai precizeaza ITM Cluj.

 

Comisia Europeana Perioada de recesiune se incheie, insa problemele persista

Prognozele pentru anul viitor indica o redresare treptata, dar o crestere economica lenta, se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene.

arata “Europa iese din recesiune, PIB-ul UE fiind in crestere in a doua jumatate a anului. Cu toate acestea, avand in vedere contractarea economiei de la inceputul acestui an, previziunile pentru 2009 raman neschimbate indicand un PIB in scadere cu 4%. Pe termen lung, se estimeaza o crestere economica de doar 0,75% in 2010 si de 1,5% in 2011”, considera aceeasi sursa.

Potrivit Comisiei, redresarea economica se datoreaza, in principal, evolutiei inregistrate la nivelul comertului mondial si al conditiilor financiare. La aceasta se adauga stimularea activitatii economice prin politica monetara si resursele publice alocate.

Previziunile CE pentru anul viitor indica faptul ca anumiti factori vor determina o scadere a ritmului de crestere economica, avand ca efect diminuarea cererii de bunuri si servicii in UE. Printre acesti factori se numara cresterea ratei somajului si nevoia persoanelor fizice si juridice de a-si acoperi datoriile.

“De asemenea, rata somajul va fi de 10,25% in 2010, iar deficitul public la nivelul Uniunii va creste la 7,5% din PIB”, se arata in acelasi comunicat

“Dupa ce au stagnat pe durata recesiunii, se asteapta ca preturile de consum sa creasca, insa nivelul inflatiei se va mentine in limite relativ scazute. Diferentele dintre statele membre in ceea ce priveste inflatia vor fi mai putin accentuate decat in perioada premergatoare crizei. In lunile care urmeaza, este posibil sa asistam la o accelerare a ritmului de redresare, insa ramane de vazut daca acesta poate fi mentinut. Noile previziuni economice actualizate pe care Comisia urmeaza sa le prezinte in luna februarie vor viza doar tarile mari din UE”, mai spune Comisia.

In general, CE publica previziuni economice de patru ori pe an: doua detaliate (primavara si toamna) si doua intermediare (in februarie si in septembrie).

Pachete turistice mai ieftine cu 15% pentru sezonul de iarna si Revelion

Pachetele turistice pentru sezonul de iarna si pentru Revelion sunt cu 15 la suta mai ieftine decat anul trecut in ceea ce priveste destinatiile romanesti, iar in cazul celor straine scaderea ajunge pana la 25 la suta, a declarat seful ANAT si al Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, Corina Martin.

Pachetele turistice atat de Revelion, cat si pentru tot sezonul de iarna costa, in medie, cu 15 la suta mai putin fata de cele de anul trecut pentru destinatiile romanesti, iar pentru cele externe scaderile sunt de pana la 20-25 la suta. Pana in prezent, cel mai bine s-au vandut destinatiile exotice si pachetele turistice cu preturi mici si medii la pensiuni si hoteluri montane din Romania, Austria si Bulgaria”, a declarat Corina Martin, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Mamaia.

Astfel, cele mai cautate statiuni interne in aceasta perioada, prin agentiile de turism, sunt cele de pe Valea Prahovei, Poiana Brasov, Predeal, Borsa, Vatra Dornei, Campulung Moldovenesc.

Preturile pentru pachetele de Revelion in aceste zone variaza intre 800 si 2.500 de lei de persoana, 3 – 4 nopti, bani in care este inclusa si cina festiva din noaptea dintre ani.

In topul destinatiilor externe, cele mai dorite sunt Austria, Bulgaria, Italia, Franta, Elvetia, Slovacia si Slovenia, dar si destinatiile exotice, cum ar fi Cuba sau Republica Dominicana. Preturile se situaza intre 200 – 800 de euro de persoana, in functie de durata sejurului si numarul de stele al unitatii hoteliere.

Corina Martin a mai spus ca in perioada sarbatorilor de iarna se estimeaza o scadere de cel mult zece la suta fata de anul trecut a circulatiei turistilor Astfel, pentru a atrage totusi cat mai multi turisti agentiile membre ANT au inceput sa promoveze oferte speciale de iarna, majoritatea referindu-se la bonusuri si reduceri, dar si la gratuitati la cazare si uneori si la servicii de masa pentru copiii de pana in zece ani care se cazeaza impreuna cu parintii.

CEC va acorda credite pentru cofinantarea investitilor realizate de firmele infiintate de tineri

CEC Bank va acorda credite, in suma de maxim 50.000 de lei, pentru cofinantarea investitiilor realizate de firmele infiintate de tineri, in cadrul unui program administrat de Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (AIPPIMM).

Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitatea accesului acestora la finantare – START” este realizat pentru sustinerea investitiilor realizate de intreprinderile noi (microintreprinderi), infiintate in principal de tineri, adica de persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 40 de ani, se arata intr-un comunicat al AIPPIMM, administratorul program.

Schema de finantare pentru clientii care se vor incadra in acest program contine trei elemente, respectiv alocatia financiara nerambursabila (de maxim 49% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investitii, dar nu mai mult de 60.000 lei/beneficiar), un credit bancar (in suma de pana la maxim 41% din costurile eligibile, dar nu mai mult de 50.000 lei/beneficiar) si o contributie proprie a firmelor (minim 10% din cheltuielilor eligibile).

CEC Bank poate acorda finantare si pentru cheltuielile neeligibile aferente proiectului de investitii.

Banca va acorda credite in lei, din resurse proprii, cu o dobanda variabila egala cu ROBOR la sase luni plus 3 puncte procentuale, respectiv rata va fi pana la sfarsitul anului de 13,24% pe an. Imprumuturile vor avea o scandenta maxima de 60 de luni si o perioada de gratie de maxim 12 luni, in care clientul va plati numai dobanda aferenta finantarii contractate.

Guvernul a alocat pentru acest program in 2009, prin AIPPIMM, un buget de 4,688 milioane de lei, in vederea sprijinirii sectorului IMM prin acordarea de alocatii financiare nerambursabile pentru finantarea implementarii planurilor de afaceri.

Programul permite finantarea urmatoarelor tipuri de cheltuieli, aferente proiectului de investitii: echipamente tehnologice, aparate si instalatii de masura, control si reglare, mijloace de transport auto pentru marfuri, licente, brevete, marci, francize, etichetare ecologica si taxe pentru infiintare societate comerciala la Registrul Comertului.

Basescu: Guvernul nu va renunta in 2010 la „Rabla”

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Mioveni, ca in 2010 Guvernul nu va face niciun pas inapoi in legatura cu programul „Rabla”, acesta urmand chiar sa fie imbunatatit, inclusiv prin acordarea de tichete pentru companii „pentru a substitui ce nu merge la export”.

„Dimpotriva, il vom imbunatati. Am luat in calcul acordarea de mai multe tichete. Sa vedem ce facem si pentru companii, sa vedem daca putem da aceasta facilitate si companiilor, probabil ca da, pentru a substitui ce nu merge la export”, a declarat Basescu.

Presedintele a spus, la Mioveni, ca Guvernul nu se va retrage din programul „Rabla” in 2010.

Basescu viziteaza, miercuri dimineata, societatea Dacia Automobile S.A. – Groupe Renault.

Premierul Emil Boc s-a intalnit, in septembrie, cu directorul general al operatiunilor grupului Renault-Dacia, ocazie cu care a anuntat ca intentioneaza sa continue programul de innnoire a parcului auto si in 2010, dupa ce in acest an a majorat numarul masinilor scoase din uz si prima de casare.

Boc spunea, atunci, ca Guvernul intentioneaza sa-si asume raspunderea in Parlament pentru proiectul de lege care prevede extinderea Programului Rabla pentru persoane juridice, in vederea stimularii industriei de profil si innoirii parcului auto. Asumarea raspunderii nu a mai avut loc.

La inceputul acestui an, Guvernul a decis ca numarul total de masini casate prin programul de inlocuire a parcului auto national, denumit „Programul Rabla”, sa fie majorat la 60.000 unitati, de la 40.000 autovehicule in 2008, iar prima de casare a urcat de la 3.000 lei la 3.800 lei.

In vara, Programul Rabla, de casare a masinilor uzate, a fost extins de Guvern prin asigurarea unui numar nelimitat de autoturisme care pot fi casate pentru persoane fizice si includerea autoutilitarelor in categoria vehiculelor care pot fi achizitionate.

Fondurile pentru programul din acest an totalizeaza 228 milioane de lei.

 

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: