Stiri economice 26.11.2009

Proiect de lege adoptat de Senat

Comerciantii nu vor mai putea pretinde taxe de reziliere a contractelor

Comerciantii nu vor mai putea pretinde consumatorilor taxe de reziliere a contractelor, potrivit unei masuri legislative adoptate de Senat. Astfel, puteti da in judecata si chiar cere despagubiri in instanta, in cazul in care comerciantii stipuleaza astfel de clauze in contract.

Senatorii au adoptat miercuri un proiect de modificare a Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului si a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, vizand crearea unui cadru legal care sa reglementeze strict interdictia comerciantilor de a stipula in contractele incheiate cu consumatorii unele clauze care sa anuleze sau sa limiteze dreptul la denuntare sau reziliere unilaterala.

“Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale”, se arata in propunerea legislativa adoptata de Senat.

De asemenea, a fost completata si anexa cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive cu cele care restrang sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau rezilia unilateral contractul in cazurile in care comerciantul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale sau a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe in cazul denuntarii unilaterale.

“Proiectul legislativ se traduce intr-un act de reparatiune morala pentru milioanele de romani care au ajuns in ultimii ani de zile, victime ale sistemului abuziv si incorect de pretindere a taxelor de reziliere a contractelor incheiate de consumatorii romani mai ales in domeniul internet-telefonie”, spune initiatorul acestei legi, senatorul Iulian Urban.

“Nu va poate obliga nimeni sa deveniti prizonier contractual in baza unor clauze abuzive. Trebuie si puteti sa-i dati in judecata pentru ca instanta sa constate faptul ca aceste clauze sunt abuzive si puteti sa obtineti inclusiv daune in instanta de judecata”, a adaugat senatorul.

Propunerea legislativa vine in conditiile in care majoritatea comerciantilor ce actioneaza in domeniul furnizarii/prestarii de servicii inteleg sa impuna consumatorilor clauze contractuale conform carora pentru denuntarea unilaterala a contractului, consumatorii sunt obligati la achitarea unei sume de bani.

Proiectul va fi trimis pentru dezbatere si adoptare la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

PE propune despagubirea pasagerilor cu bilete rezervate la companii aeriene falimentare

Pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment ar trebui sa primeasca despagubiri, potrivit unei rezolutii care a fost adoptata de plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, informeaza un comunicat remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX.

PE invita astfel Comisia Europeana sa examineze posibilitatea unei propuneri legislative pana la 1 iulie 2010, care sa aiba ca obiectiv specific acordarea de compensatii pasagerilor acelor companii aeriene care intra in faliment.

Potrivit europarlamentarilor, propunerea legislativa ar trebui sa defineasca inclusiv aranjamente financiare si administrative, inclusiv principiul „responsabilitatii reciproce pentru pasageri si pentru toate companiile aeriene care zboara spre aceeasi destinatie si care au locuri disponibile si care ar putea astfel asigura repatrierea acelor pasageri care sunt blocati intr-un aeroport strain, in caz de faliment al companiei aeriene.”

Eurodeputatii arata ca in ultimul deceniu s-au inregistrat cresteri substantiale ale numarului de transportatori aerieni relativ mici cu tarife reduse, care opereaza pe destinatii de vacanta recunoscute, independent de numarul de pasageri transportati. In aceeasi perioada, in industria aviatiei s-au inregistrat 77 de falimente, care au avut ca rezultat, in anumite cazuri, „situatii in care mii de pasageri s-au regasit blocati la destinatie, fara a putea sa utilizeze biletul de intoarcere”.

Potrivit sursei citate, ultimul exemplu a fost Sky Europe in vara lui 2009, care nu a oferit nicio despagubire clientilor sai pentru biletele achizitionate.

Eurodeputatii propun mai multe variante printre care asigurarea obligatorie pentru companiile aeriene, servicii de asigurare voluntara pentru pasageri, pe care companiile aeriene ar trebui sa aiba obligatia de a le propune, precum si stabilirea unui fond de garantie.

Primele noua banci straine si-au redus expunerea pe Romania cu 1,2 miliarde euro

Expunerea pe Romania a primelor noua banci straine s-a redus in perioada martie-octombrie cu 3,8%, respectiv 1,2 miliarde de euro, de la 31,5 miliarde euro la 30,3 miliarde euro, potrivit unor surse bancare prezente la intalnirea grupurilor financiare cu oficialii FMI, CE, BNR, de la Bruxelles.

Una din 150 de pagini web romanesti este infectata cu un virus

Una din 150 de pagini web cu extensia „.ro” este infectata cu un virus si prezinta riscuri pentru cei care o acceseaza, nivel de 10 ori mai ridicat decat in cazul site-urilor inregistrate in Japonia, a declarat, miercuri, Costin Raiu, expert in cadrul Kaspersky Lab Romania. „Printr-un program demarat in 2006, monitorizam peste 150.000 de site-uri cu extensia «.ro» . Printre paginile web infectate se numara cele apartinand unor institutii bancare si guvernamentale sau din domeniul medical, inclusiv paginile a trei manastiri”, a spus Raiu, prezent la Zilele Biz.

Compania Kaspersky Lab (Rusia) este prezenta in Romania din 2003, printr-un departament de cercetare si dezvoltare. Incepand cu 2008, producatorul rus de solutii de securitate informatica a deschis un birou local de marketing si vanzari.

In acest an, afacerile Kaspersky Lab in Romania au fost estimate la un milion de euro.

Directorul financiar al Microsoft paraseste compania, in cautarea unui salt in cariera

Directorul financiar al Microsoft, Chris Liddell, va parasi compania la sfarsitul acestui an, sugerand ca ar putea cauta un post mai important la o alta corporatie.

Neo-zeelandezul Liddell (51 de ani) a ocupat pozitia de CFO (chief financial officer) la cel mai mare dezvoltator de software din lume din luna mai a anului 2005.

Anterior, el a fost director financiar la un producator de hartie din SUA si director general la o companie forestiera din Noua Zeelanda.

Liddell are un master in filozofie, practica triatlonul in timpul liber si „analizeaza mai multe oportunitati care ii vor extinde cariera dincolo de postul de CFO”, potrivit unui comunicat al Microsoft.

El va fi inlocuit in pozitia de director financiar al Microsoft de Peter Klein, actualul CFO al Microsoft Business Division, care dezvolta suita de software Office.

BCE a reusit sa previna aparitia deflatiei

Banca Centrala Europeana (BCE) a reusit sa previna aparitia deflatiei in Europa prin „ancorarea solida” a anticiparilor de stabilitate a preturilor, iar sistemul financiar trebuie imbunatatit, a declarat presedintele institutiei financiare internationale, Jean-Claude Trichet.

Am reusit sa evitam transformarea in realitate a riscurile deflationiste multumita ancorarii solide a anticiparilor privitoare la inflatie„, a afirmat Trichet pentru publicatia olandeza Financieele Dagblad, preluata de Reuters.

El a indicat ca in ultimii cinci ani sistemul financiar global a fost foarte fragil.

Lipsa de rezistenta ne-a costat foarte scump. Tot ce tine de sistemul financiar trebuie imbunatatit„, a precizat Trichet.

Seful BCE a subliniat ca ameliorarea economiei nu a fost rapida, avand in vedere datele referitoare la somaj.

BM: Cresterea rapida a ratelor dobanzilor ar putea afecta revenirea economica din Europa si SUA

Majorarea rapida a ratelor dobanzilor pentru a limita cresterea preturilor produselor si activelor ar putea afecta revenirea economica lenta din Europa si SUA, a avertizat presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

„Sa asteptam ca situatia sa se inrautateasca si apoi sa reparam stricaciunile este o noua lectie despre ceea ce nu trebuie facut. Cresterea prea rapida a dobanzilor, in special cand revenirea economica este slaba, asa cum este cazul in Europa si SUA, ar putea declansa noi turbulente”, a afirmat Zoellick, citat de Financial Times.

Totodata, Zoellick a indicat ca majorarea dobanzilor in Asia ar putea duce la aprecierea monedelor din aceasta regiune, in conditiile in care Rezerva Federala din SUA mentine ratele aproape de zero.

„In aceasta situatie, exporturile asiatice se vor scumpi, vanzarile vor scadea, iar revenirea economiilor va fi afectata”, a precizat seful BM.

El a subliniat ca banca centrala a Australiei a ridicat deja ratele dobanzilor, ceea ce ar putea determina alte state din Asia sa ia masuri asemanatoare.

Legea responsabilitatii fiscale va fi promovata in Parlament, in regim de urgenta

Membrii Guvernului interimar care, in acelasi timp, sunt si senatori sau deputati, vor inainta Parlamentului Proiectul Legii responsabilitatii fiscale, potrivit unei declaratii apartinand purtatorului de cuvant al Executivului, Ioana Muntean, facute la finalul sedintei de Guvern de ieri.

Astfel, proiectul Legii responsabilitatii fiscale a fost finalizat si va fi promovat in procedura de urgenta in Parlament, sub semnatura ministrilor care sunt si parlamentari.

„Proiectul de lege include observatiile formulate de Comisia Europeana si Fondul Monetar International si astfel, Guvernul isi indeplineste inca unul dintre angajamentele convenite cu FMI”, a adaugat Ioana Muntean.

In urma cu doua saptamani, Plenul Senatului a adoptat proiectul de modificare a Legii de organizare a Guvernului, prin care Cabinetul demis este abilitat sa inainteze Parlamentului bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, dar si legea responsabilitatii fiscale.

 

Parlamentul European Etichetarea pneurilor va duce la un consum de combustibil mai redus

Incepand din noiembrie 2012, toate pneurile noi de masini care se vor vinde in Europa vor fi clasificate si etichetate dupa criterii precum eficienta din punct de vedere al consumului de combustibil, gradul de aderenta la terenul umed si silentiozitate, se precizeaza intr-un comunicat emis miercuri de Parlamentul European (PE).

Incepand cu noiembrie 2012, furnizorii de pneuri C1, C2, si C3 (pentru autoturisme, autovehicule utilitare usoare si autovehicule grele pentru transport de marfuri) trebuie sa indice clasa de eficienta a consumului de combustibil, clasa de zgomot exterior de rulare si valoarea masurata a acestuia precum si, daca este cazul, clasa de aderenta pe teren umed in materialele tehnice promotionale, inclusiv pe paginile de internet ale acestora. Aceasta cerinta nu se aplica pneurilor resapate, pneurilor profesionale de teren pneurilor proiectate sa fie montate numai la vehicule destinate exclusiv curselor.

Toate pneurile C1 si C2 produse dupa 1 iulie 2012 trebuie sa detina un autocolant sau o eticheta atunci cand acestea sunt furnizate magazinelor sau unui service auto.

„Noul sistem de etichetare este o masura simpla cu avantaje clare atat pentru mediu, cat si pentru consumatori iar costurile pentru producatori ar trebui sa fie minime, a explicat raportorul PE, Ivo Belet.

Similar cu etichetarea electrocasnicelor, etichetarea pneurilor se va baza pe coeficientul de rezistenta, cu scara de la „A” (verde, performanta buna) la „G” (rosu). In afara de mentionarea eficientei consumului de combustibil, etichetarea va oferi informatii despre performanta pneurilor la teren umed si despre zgomotul exterior de rulare in decibeli.

Masura a fost luata si pe fondul preocuparilor fata de reducerea emisiilor de gaze. In acest sens se precizeaza ca aproximativ 25 % din emisiile totale de CO2 provin din transportul rutier si ca pneurile determina intre 20 si 30 % din consumul total de combustibil al vehiculelor. In aceste conditii o mai mare durabilitate a pneurilor ar trebui, asadar, considerata ca facand parte din abordarea integrata privind reducerea consumului de combustibil si a emisiilor provenite din transportul rutier.

Operatorii de transport ameninta cu oprirea activitatii la nivel national

Oprirea activitatii operatorilor de transport, la nivel national, este inevitabila, daca Ministerul Transporturilor nu va gasi modalitati de achitare a datoriilor aferente deconturilor fata de acestia, se mentioneaza intr-un comunicat emis miercuri de Federatia Operatorilor Romani de Transposrt (FORT)

Delegatia Nationala a Federatiei Operatorilor Romani de Transport se va intalni astazi cu Secretarul de Stat Eusebiu Pistru pentru a discuta problema datoriilor aferente deconturilor pe care Ministerul transporturilor le inregistreaza fata de operatorii de transport.
Daca aceasta discutie nu se finalizeaza cu o certitudine de plata aferenta acestor datorii, FORT considera inevitabila oprirea activitatii la nivel national, adauga comunicatul.

Consiliul National al Transportatorilor Rutieri de Persoane din cadrul FORT solicita incepand cu 16  noiembrie 2009, tariful integral pensionarilor si veteranilor pentru toate cursele regulate judetene si interjudetene efectuate de transportatorii de persoane.

Datoria statului fata de operatorii de transport , aferenta deconturilor pentru categoriile defavorizate, se ridica la nivel national la peste 100 de milioane lei, in condtiile in care, inca din luna Iunie 2009, FORT a inceput discutiile cu Ministerul transporturilor si Ministerul finantelor, solicitand inclusiv compensarea acestor datorii intr-o formula care in mod cert avantaja bugetul de stat si elimina in parte si presiunea suportata de transportatori insa nici aceasta varianta nu a capatat raspuns.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: