Stiri economice 28.12.2009

Petrom a majorat pretul carburantilor cu 5 bani pe litru

Petrom a majorat, duminica, pretul carburantilor cu 5 bani pe litru, ca urmare a evolutiei cotatiilor internationale la produsele petroliere.

Masinile aduse din UE pana la 31 decembrie trebuie inscrie in tara in doua luni

Persoanele care cumpara autovehicule noi inmatriculate in Uniunea Europeana in intervalul 15 decembrie 2008- 31 decembrie 2009 vor fi obligate sa inscrie masinile in tara intr-un interval maxim de 60 zile, incepand cu anul viitor, pentru a beneficia de scutire de la plata taxei auto.

Gazele nu se scumpesc de la 1 ianuarie, pretul energiei ar putea fi indexat cu inflatia

Pretul platit de consumatorii industriali si casnici pentru gazele naturale va fi mentinut la 1 ianuarie 2010, iar cel al electricitatii ar putea fi indexat cu inflatia, a declarat agentiei MEDIAFAX presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu.

Microsoft trebuie sa modifice Word sau sa opreasca vanzarea programului

Justitia americana a cerut Microsoft sa modifice programul Word sau sa inceteze vanzarea acestuia pana in luna ianuarie, dupa ce grupul IT a pierdut un proces privind incalcarea patentelor unei companii canadiene, transmite Bloomberg.

Microsoft poate opera modificari pana la 11 ianuarie , potrivit deciziei unei curti de apel din Washington. Programul Word face parte din pachetul Office al Microsoft, folosit de aproximativ 500 de milioane de persoane.

Grupul american testeaza, in prezent, Office 2010 si va lansa versiunea finala in prima jumatate a anului. Divizia Microsoft responsabila pentru comercializarea Word are cele mai mari incasari din cadrul grupului, respectiv de 18,9 miliarde de dolari la finele anului fiscal incheiat la 30 iunie 2009.

Microsoft a anuntat ca lucreaza la implementarea deciziei, iar copii conforme ale Word 2007 si Office 2007 vor fi disponibile pentru vanzare in SUA la 11 ianuarie. Totodata, versiunile beta, aflate in testare, ale Word 2010 si Office 2010 nu contin tehnologia vizata de decizia justitiei.

Compania I4i LP din Toronto, Canada , a acuzat Microsoft de folosirea, in constructia Word, a unei tehnologii care ii apartine. Aceasta contribuie la codarea datelor pentru schimbul de informatii cu alte programe.

De la 1 ianuarie punctul de pensie va fi de 732,8 lei

Proiectul legii Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat stabileste valorile pe care le vor avea punctul de pensie si salariul mediu brut incepand de la inceputul anului, dar si cotele ce trebuiesc platite pentru somaj si pensii private.

Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei si se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2010, se arata in proiectul Legii Bugetului Asigurarilor Sociale discutat miercuri cu sindicatele de Guvern. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei. Cuantumul ajutorului de deces se stabileste, in conditiile legii, in cazul: asiguratului sau pensionarului, la 1.836 lei; unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 918 lei.

Ministerul Agriculturii vrea sa aloce peste un milion de lei implementarii SAPARD

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) vrea sa aloce 1.132.450 lei fara TVA pentru servicii de studiere a pietei si sondaje destinate evaluarii ex-post privind implementarea programului SAPARD in Romania in perioada 2000-2008, potrivit unui anunt al ministerului de resort.

Contractul, ce va fi atribuit prin licitatie deschisa, este cofinantat din fondurile masurii de Asistenta Tehnica (511) din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala.

„Obiectivul general al evaluarii il reprezinta analiza impactului socio-economic al programului SAPARD asupra dezvoltarii durabile si echilibrate a spatiului rural romanesc si asupra prioritatilor comunitare, precum si aprecierea eficacitatii, eficientei si relevantei programului, tinandu-se cont si de cele doua obiective majore ale acestuia”, se arata in anunt.

Durata contractului este de 12 luni incepand cu data atribuirii contractului.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 februarie 2010, iar deschiderea ofertelor se va face in data de 4 februarie.

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a comunicat recent ca a efectuat plata ultimelor sume de bani aferente Programului SAPARD (Programul Special de Preaderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala), in valoare de 10,38 milioane de euro.

Programul SAPARD a fost conceput pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeana a tarilor candidate din Europa Centrala si de Est si pentru a pregati participarea acestora la Politica Agricola Comunitara. Asistenta a fost oferita in perioada 2000 – 2006. Scopul principal a fost de a asigura crearea unor produse competitive si de a se evita efectele negative ce ar fi putut aparea daca Romania nu ar fi fost pregatita din punct de vedere economic, institutional si legislativ pentru aderare.

Uniunea Europeana a alocat tarii noastre, pentru acest Program, 1,14 miliarde de euro, dar aceasta suma reprezinta 75% din totalul fondurilor publice, restul de 25% fiind suportat de Guvernul Romaniei, mai precis 356 de milioane de euro. In afara de aceasta alocare, proiectele care au necesitat cofinantare privata au atras fonduri, din partea beneficiarilor, de peste 800 de milioane de euro.

Scolile vor fi finantate pe baza standardelor de cost pe elev

„Unitatile de invatamant preuniversitar de stat, finantate din bugetele locale vor fi finantate pe baza standardelor de cost pe elev/prescolar/an”, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul sedintei Executivului.

„Unitatile de invatamant preuniversitar de stat, finantate din bugetele locale vor fi finantate pe baza standardelor de cost pe elev/prescolar/an”, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul sedintei Executivului.

„Pe baza acestor standarde de cost, pentru fiecare unitate de invatamant vor fi determinate fondurile alocate de la bugetul de stat pe anul 2010 pentru finantarea cheltuielilor cu salariile, sporurile si indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani stabilite prin lege”.

Standardele de cost vor fi stabilite prin aplicarea unor coeficienti de diferentiere pentru fiecare nivel de invatamant, filiera, profil, specializare sau domeniu, in functie de numarul de elevi, de limba de predare, de alti indicatori specifici de invatamant, si tinand cont daca unitatea de invatamant se afla in mediul urban sau rural.

Purtatorul de cuvant al Executivului a precizat, de asemenea, ca punctul de reper a fost invatamantul gimnazial din mediul urban, pentru care coeficientul este 1 si pentru care a fost stabilit standardul de cost/elev la 2.857 lei. Pentru invatamantul in limbile minoritatilor se aplica coeficienti suplimentari la stabilirea standardelor de cost. Prin aplicarea acestor coeficienti, standardele de cost cresc sau scad in functie de criteriile mai sus mentionate.

Masura adoptata astazi va permite determinarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pe anul 2010 pentru finantarea cheltuielilor cu salariile, sporurile si indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani stabilite prin lege, pe langa promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanta.

Tot in domeniul educatiei, Executivul a adoptat o Hotarare privind aprobarea diferentierii pe zone geografice si localitati a indemnizatiei ce se acorda personalului didactic calificat de predare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, a anuntat Ioana Muntean. Diferentierea pe zone si localitati izolate va fi de maxim 20%, si va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2010.

Aceasta decizie a fost luata in vederea motivarii cadrelor didactice din mediul rural si zonele izolate de pe teritoriul Romaniei. Masura a fost discutata cu federatiile sindicatelor din invatamant.

Contributiile de asigurari sociale nu cresc anul viitor

Guvernul a adoptat miercuri proiectele bugetului de stat si cel al asigurarilor sociale pentru anul 2010. Bugetele nu prevad modificari in ceaa ce priveste nivelul cotei unice sau al TVA, Ministrul Muncii asigurand ca nici contributiile de asigurari sociale nu vor creste in 2010.

Premierul a prezentat si cei mai importanti indicatori macroeconomici care au stat la baza elaborarii proiectelor de lege, precizand ca „ne propunem pentru anul 2010 sa asiguram o relansare a economiei nationale, pentru a pregati consolidarea cresterii economice din anii urmatori. In consecinta, in 2010 vom pune accentul pe sustinerea mediului de afaceri, astfel incat sa putem proteja si crea noi locuri de munca.”

Astfel, seful Executivului a declarat ca, pentru anul 2010, cota unica de impozitare va fi 16%, TVA va ramane neschimbat (19%), cresterea economica va fi de 1,3%, contributia de asigurari sociale ramane la acelasi nivel din anul 2009, si va fi mentinuta masura neimpozitarii profitului reinvestit.

De asemenea, primul-ministru Emil Boc a tinut sa precizeze ca pensia sociala minima de 350 de lei va fi corelata cu rata inflatiei, „pentru a putea proteja atat cat este cu putinta, puterea de cumparare a acelora care traiesc din pensia minima”.

La randul sau, ministrul Finantelor Publice Sebastian Vladescu a declarat ca bugetul de stat pentru anul 2010 „ne va permite sa avem stabilitatea economica necesara pentru a putea finanta Romania in anul 2010”. Sebastian Vladescu s-a aratat increzator ca „Romania va fi in anul 2010 un stat functional, un stat cu o economie stabila in crestere usoara si un stat care va putea sa isi relanseze economia in anul 2011”. Sebastian Vladescu a mai precizat ca bugetul adoptat astazi va transmite un mesaj de incredere atat cetatenilor romani, cat si pietelor internationale.

In ceea ce priveste Proiectul de lege privind bugetul asigurarilor sociale de stat, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale Mihai seitan a declarat: „contributiile de asigurari sociale nu cresc anul viitor, nu se modifica, nici cele care se refera la pensii, nici cele care se refera la somaj, nici cele care se refera la fondul de garantare a creantelor salariale”.

Mihai seitan a mai precizat ca „rata somajului care este luata in calcul in consideratie in bugetul pe anul viitor se va cifra la sfarsitul anului in jur de 7,3% comparativ cu 7,8% pe care o preconizam la finalul acestui an. Deci nu vom avea la finele anului viitor un numar mai mare de 645.000 de someri”.

De asemenea, „valoarea punctului de pensie pentru anul viitor va fi aceeasi ca si la sfarsitul acestui an, in timp ce pensia medie a anului viitor va avea o crestere nominala de 2,2% datorita structurii pensiilor care se realizeaza in plata anul acesta” a mai afirmat ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: