Stiri economice 11.02.2010

Proiectul noii legi a pensiilor, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmand sa fie transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbatut si adoptat in regim de urgenta, astfel incat sa intre in vigoare incepand cu ianuarie 2011, a afirmat primul-ministru Emil Boc la finalul sedintei de Guvern.

„Aceasta lege este necesara Romaniei si romanilor. Este nevoie de o noua lege a pensiilor in Romania care, pe de o parte, sa asigure sustinerea acestui sistem pe termen mediu si lung, si in acelasi timp, sa ii asiguram pe cei care astazi contribuie la sistemul de pensii ca vor primi o pensie atunci cand vor ajunge la varsta la care sa beneficieze de acest drept”, a declarat seful Executivului.

Premierul Emil Boc a explicat ca in cazul in care ar fi mentinut actualul sistem de pensii, bugetul public de pensii ar trebui imprumutat pentru ca drepturile pensionarilor sa poata fi platite. Drept argument, primul-ministru a aratat ca in 2009 bugetul de stat a imprumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro, iar in 2010, cu 1,7 miliarde de euro.

Conform primului-ministru, in actualul sistem de pensii exista abuzuri care vor fi corectate prin noua lege a pensiilor.

Astfel, in ceea ce priveste numarul pensionarilor de invaliditate, primul-ministru a precizat ca s-a inregistrat o crestere masiva in perioada 2001-2009, respectiv de la 600.000 la 900.000 de persoane. „S-a inregistrat o crestere de 50%, in aceasta perioada, din cauza faptului ca actualul sistem permite unor persoane sa beneficieze fraudulos de pensii de invaliditate, desi conditiile medicale nu justifica acest tip de pensionare. Dorinta noastra este sa stopam abuzurile si sa-i recompensam pe cei care au cu adevarat nevoie de un sprijin de la stat pentru sustinerea, prin pensie de invaliditate, a situatiei pe care o au”, a afirmat primul-ministru.

De asemenea, primul-ministru Emil Boc a anuntat ca a crescut si numarul pensionarilor anticipate, numai in anul 2009 inregistrandu-se 115.000 de pensionari anticipate partial. “Am introdus un mecanism prin care sa disciplinam, practic, sistemul pensionarilor anticipate si sa nu incurajam, noi ca stat, acest mecanism”, a explicat primul-ministru.

In ceea ce priveste cuantumul pensiilor din sistemul public, seful Executivului a subliniat ca in prezent exista un raport „profund inechitabil” intre cea mai mica pensie si cea mai mare pensie din sistemul public de pensii din Romania, respectiv de 1 la 100.

„Cea mai mica pensie din Romania este de 350 de lei, iar cea mai mare este de 37.000 de lei. De peste 100 de ori mai mare. Acest sistem inechitabil nu mai poate continua”, a declarat primul-ministru Emil Boc.

Unul dintre principiile de baza pe care se bazeaza proiectul privind sistemul unitar de pensii publice este cel al contributivitatii, astfel incat pensia sa fie proportionala cu contributia avuta la sistem. „Aplicarea principiului contributivitatii inseamna eliminarea privilegiilor si discriminarilor care exista in momentul de fata”, a afirmat primul-ministru, aratand ca proiectul de lege vizeaza recalcularea pensiilor speciale pe baza contributivitatii in termen de 5 luni de la intrarea in vigoare a legii. „Economiile care se fac din recalcularea acestor pensii speciale sunt intre 500 si 800 de milioane de euro”, a spus primul-ministru Emil Boc.

Premierul a dat asigurari ca, urmare a aplicarii noii legi, majoritatea covarsitoare a pensiilor aflate in plata nu vor scadea, simularile aratand ca vor fi diminuate doar 15% dintre pensiile speciale. Din cele aproximativ 5,8 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 180.000 sunt pensii speciale.

Aproximativ 85% dintre aceste pensii speciale au un cuantum de pana la 30 de milioane de lei vechi, iar acestea nu vor scadea dupa recalculare, potrivit simularilor facute de Ministerul Muncii.

„Scaderile de pensii speciale au loc acolo unde pensia a fost stabilita a fi de 80% din veniturile pe care le-a avut o persoana in ultima luna de activitate la munca. A fost un regim discriminatoriu. Ai contribuit pentru o pensie de 20 de milioane de lei vechi, dar, ai pus ca venit in ultima luna 100 de milioane de lei vechi si, in consecinta, in loc sa primesti o pensie de 20 de milioane de lei vechi, ai primit o pensie de 80 de milioane de lei vechi reprezentand 80% din 100 de milioane cat ti-ai pus venituri in ultima luna”, a explicat primul-ministru Emil Boc.

Persoanele carora le vor fi diminuate pensiile dupa recalculare nu vor fi obligate sa returneze sumele de bani pe care le-a primit in plus, in trecut, a mai spus primul-ministru.

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mihai Seitan a afirmat ca proiectul de lege prevede continuarea cresterii graduale si egalizarea varstelor standard de pensionare pentru barbati si femei la 65 de ani pana in 2030. Mihai Seitan a aratat ca decizia are in vedere cresterea sperantei de viata la pensionare, indicator care, in 2030 va fi de 16 ani pentru barbati si 20 de ani pentru femei.

In ceea ce priveste personalul din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, proiectul de act normativ stabileste cresterea varstelor de pensionare de la 55 de ani in prezent, la 60 de ani pana in 2030.

De asemenea, in ceea ce priveste extinderea platii CAS-ului, prin acest proiect de act normativ, ministrul Muncii a precizat ca CAS –ul se va plati pentru angajatii care obtin venituri exclusiv din drepturi de autor sau conventie civila. „Daca o persoana are carte de munca si drepturi de autor, va plati CAS doar pentru cartea de munca”, a mai precizat ministrul Mihai Seitan.

Amenda de pana la 30.000 de lei pentru nepublicarea starii de insolventa, pe site-ul firmei

Firmele vor fi obligate sa publice pe pagina proprie de internet hotarea de deschidere a procedurii insolventei, in caz contrar riscand o amenda cuprinsa intre 10.000 de lei si 30.000 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputatilor.

Camera Deputatilor a adoptat marti un proiect de lege pentru modificarea legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Potrivit proiectului de lege, „organele de conducere ale debitorului sunt obligate sa publice, in termen de 24 de ore de la comunicarea hotararii de deschidere a procedurii insolventei, pe paginile proprii de internet detinute si administrate de acesta, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea”.

Prejudiciile suferite de tertii cu buna-credinta, ca urmare a nerespectarii acestei obligatii, „vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului”.

Nerespectarea obligatiei de a face publica starea de insolventa, pe paginile proprii de internet detinute si administrate, va constitui contraventie si se va sanctiona cu amenda de la 10.000 de lei la 30.000 de lei.

Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se vor face de organele de control ale Administratiei Finantelor Publice, din oficiu sau la sesizarea judecatorului sindic, administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricarei persoane interesate.

Modificarea legii insolventei este argumentata in expunerea de motive a proiectului de lege prin faptul ca „au existat fraude comise prin intermediul unor societati comerciale care si-au desfasurat activitatea si dupa deschiderea procedurii insolventei, promovandu-si serviciile prin intermediul paginilor web detinute si administrate, desi procedura insolventei era in plina derulare”.

ANAF a reactivat firmele declarate inactive ca urmare a unei erori materiale

ANAF a emis pe 5 februarie Ordinul nr. 1447/2010 prin care se elimina din Lista contribuabililor declarati inactivi, acele firme declarate inactive ca urmare a unei erori materiale.

Actul normativ va intra in vigoare in termen de 15 zile de la data publicarii pe pagina de internet si afisarii la sediul ANAF, adica incepand de marti,23 februarie.

In cazul contribuabililor din Lista contribuabililor declarati inactivi ca urmare a unei erori materiale, se anuleaza si scoaterea din evidenta persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA.

In acest caz, se mentine data initiala a inregistrarii in scopuri de TVA, contribuabilul pastrandu-si aceasta calitate inclusiv pe perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a Ordinului presedintelui ANAF prin care au fost declarati inactivi si data intrarii in vigoare a Ordinul presedintelui ANAF nr.1447/ 2010.

Lista contribuabililor declarati inactivi ca urmare a unei erori materiale poate fi consultata http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Anexa1447.pdf

Economia României a ieşit din recesiune în ultimul trimestru din 2009

Economia României a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o uşoară creştere comparativ cu trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că a ieşit din recesiune din punct de vedere tehnic, dar a scăzut cu 6,6% – 7% pe întreg anul 2009, potrivit estimărilor analiştilor.

Trei din cei cinci analişti intervievaţi de MEDIAFAX consideră că economia României crescut uşor în ultimele trei luni din 2009 comparativ cu trimestrul al treilea, potrivit datelor ajustate la factorii sezonieri.

Cu toate acestea, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a afirmat că datele ajustate sezonier ar putea indica o cifră aproape de zero pentru evoluţia ultimului trimestru faţă de intervalul anterior, în timp ce Cătălina Molnar, economist la RBS Bank România, a răspuns că există riscuri ca economia să nu fi ieşit din recesiune în trimestru patru din 2009, fără a preciza exact ce evoluţie anticipează referitor la PIB.

Pentru termenul de ieşire din recesiune nu există o definiţie economică general acceptată, însă la nivel internaţional se afirmă că o economie a ieşit din recesiune atunci când înregistrează primul trimestru de creştere, după mai multe intervale de scădere.

În mod similar, se afirmă că o economie a intrat în recesiune după ce PIB-ul a înregistrat două trimestre consecutive de scădere, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate sezonier.

Ajustarea sezonieră are drept scop eliminarea efectelor sezoniere din cadrul seriei de date pentru a se evidenţia evoluţia economică reală din perioade consecutive, iar INS calculează aceste date începând cu anul 2009.

„Estimez că PIB-ul a coborât în ultimele trei luni din 2009 cu 5,3% faţă de perioada similară din 2008, dar că a avansat cu 0,6% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate la factorii sezonieri. Astfel, dacă se adeveresc aceste previziuni, economia a ieşit tehnic din recesiune”, a afirmat Laurian Lungu, managing partner la Macroanalitica.

Economistul consideră că ieşirea din recesiune a fost determinată de o conjuctură pozitivă formată din efectul de bază favorabil, din faptul că alegerile prezidenţiale au creat o cerere suplimentară în economie şi din revigorarea economiei Uniunii Europene.

El anticipează că economia va înregistra în acest an o creştere economică cuprinsă între 1,5% şi 2%, după scăderea de 7% de anul trecut.

Şi senior economistul ING Bank România Nicolaie Chidesciuc crede că economia a crescut în trimestrul IV din 2009 cu 0,6% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor ajustate sezonier, şi previzionează că va continua să avanseze în trimestrele următoare.

„Mă aştept că cifrele din ultimul trimestru al anului trecut vor confirma că România a ieşit din recesiune. În termeni anuali, contracţia PIB-ului s-a redus la 4,8%, datorită contribuţiei pozitive ale industriei şi agriculturii, ceea ce înseamnă că economia a scăzut cu 6,6% în 2009”, a precizat oficialul ING Bank România.

Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, estimează că PIB-ul a scăzut în trimestru patru cu 5,5% faţă de perioada similară din 2008, dar că a urcat cu 0,1% comparativ cu trimestrul al treilea de anul trecut.

„Probabil că am atins deja minimul şi cel mai probabil am reintrat în trimestrul patru pe partea ascendentă pentru PIB, care va continua şi în primele trei luni ale acestui an. Pe întreg anul 2009, economia a scăzut cu 7%. În 2010, economia va creşte cu 1%, susţinută de industrie, dar şi de creşterea uşoară a sectorului de servicii, în timp ce construcţiile vor continua să fie pe minus”, a explicat Dumitru.

Anghel estimează că PIB-ul a scăzut cu 6,7 – 7% în 2009, dar că va înregistra în acest an o majorare cu 1 – 2%, susţinută de industrie şi de uşoare creşteri în comerţ şi servicii, care vor fi contrabalansate de construcţii.

Molnar consideră că economia a avut în trimestrul patru o rată anulă de scădere de 5% şi că a înregistrat anul trecut o contracţie de 6,8%.

„Pentru 2010, anticipez un avans de circa 1%, datorită creşterii cererii externe, care va ajuta industria să fie unui dintre cei mai buni performeri. La polul opus, cel mai afectat sector va fi cel al construcţiilor, pentru că a intrat şi cel mai târziu în recesiune datorită finalizării proiectelor care se aflau în desfăşurare”, a încheiat Molnar.

Produsul Intern Brut al României a înregistrat în trimestrul trei din 2009 o scădere în termeni reali cu 0,6% faţă de perioada aprilie-iunie, declinul economiei în serie brută faţă de perioada similară din 2008 fiind de 7,1%. După primele nouă luni ale anului 2009, PIB-ul a fost cu 7,4% sub nivelul perioadei corespunzătoare din 2008.

(Material realizat de Alexandra Chelu, alexandra.chelu@mediafax.ro)

Garanţia pentru „Prima Casă” va ajunge la 70.000-75.000 euro pentru locuinţe noi

Limita garanţiilor guvernamentale stabilită prin programul „Prima Casă” va fi menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate, dar va fi majorată la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat şi plafonul total al garanţiilor.

Modificările au fost anunţate, miercuri, de premierul Emil Boc şi urmează să fie adoptate săptămâna viitoare de Guvern.

„Pentru anul 2010, programul Prima Casă va fi orientat cu prioritate pentru construcţia de locuinţe de la zero, de locuinţe noi. Vom realiza acest lucru prin două mecanisme pe care le vom impune în cadrul actului normativ. Pe de o parte, partajarea garanţiilor guvernamentale pentru case care sunt gata finalizate până la 1 ianuarie 2010, unde va fi un plafon mai mic de garanţii guvernamentale în comparaţie cu ce a fost în 2009, şi suplimentarea plafonului de garanţii pentru cei care construiesc locuinţe de la zero. Astfel spus, pe româneşte, vor fi mai multe garanţii guvernamentale pentru cei care construiesc locuinţe de la zero decât pentru cei care cumpără locuinţe vechi”, a spus Boc.

El a precizat că limita garanţiei guvernamentale va fi menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe finalizate şi majorată „puţin” pentru locuinţe noi.

Întrebat de presă la cât va creşte plafonul pentru locuinţele nou-construite, şeful Guvernului a precizat că valoarea individuală a garanţiei va creşte de la 60.000 euro la 70.000-75.000 euro.

„Vom decide săptămâna viitoare, aici avem în vedere majorarea plafonului pentru locuinţele construite de la zero„, a spus Boc.

El a arătat totodată că plafonul de garanţii pentru locuinţe noi va fi cel puţin dublu ca valoare comparativ cu plafonul alocat pentru case deja construite.

La începutul lunii ianuarie, Guvernul a decis ca persoanele care încheie până la 15 februarie 2010 antecontracte de vânzare-cumpărare de locuinţe prin programul „Prima Casă” să beneficieze în continuare de garanţia statului la contractarea creditului, după sistemul actual, ulterior programul urmând să fie modificat, pentru stimularea achiziţiei de locuinţe noi.

Programul „Prima Casă” prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, în limita unui plafon de garantare de un miliard euro, a fost introdus de Guvern la mijlocul anului trecut.

Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Pe parcursul programului, Executivul a retras garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul „Prima Casă” şi a redistribuit garanţiile către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri.

Pentru acest an au fost deja realocate aproximativ 500 milioane euro din plafonul total al garanţiilor neutilizat în 2009.

Cât costă biletele de avion de 1 martie către Paris?

Deşi toate companiile aeriene au anunţat preţuri promoţionale la zborurile spre Paris, dacă rezervi bilete de avion cu două săptămâni şi jumătate înainte de plecare, poţi găsi atât bilete la 100 de euro la operatorii low-cost, dar şi la peste 1.000 de euro la companiile tradiţionale, informează Ziarul Financiar. Spre exemplu, pentru un zbor dus-întors în perioada 28 februarie-1 martie, biletul costă 110 euro la compania low-cost Blue Air şi 103 euro la Wizz Air, în timp ce la compania Tarom ajunge la 1.148 euro, potrivit site-urilor de rezervări ale companiilor aeriene.

SURSE: avocatnet.ro, mediafax.ro

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: